Născut la 28 august 1961 în satul Antoneşti – Stefan Vodă. Absolvă şcoala medie în 1978. Studiază la facultatea de Filologie a Universităţii pedagogice „Ion Crerangă” din Chişinău (1979-1983). Odată cu diploma de calificare primeşte în dar de le respectiva instituţie şi romanul „Tac zacalealasi stali”, trad.din l.rusă „Aşa s-a călit oţelul” de N. Ostrovski. De o asemenea atenţie s-a bucurat toată promoţia acelui an.
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la scoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită în care elevii încă de pe atunci refuzau să ne înveţe limba, spunând nonşalant: „Zacem nam ătot ţaranschii iazâc?”, trad. Din l. rusă „De ce ne trebuie această limbă ţărănească?” Preferă să-şi satisfacă serviciul militar în armata sovietică de cât să vadă armata a 14-ea în fiecate zi pe străzile Tiraspolului. Din 1985 e în căutare de muncă la Chişinău. Este educator în căminele muncitoreşti ale uzinei de tractoare. Aderă la mişcarea de eliberare naţională în 1987. În campania electorală din 1988 e persoană de încredere a poetei Leonida Lari, când aceasta candidează şi învinge concurenţii săi, fiind aleasă în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice. O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales în mod democratic de către colectivul pedagogic în funcţe de director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998).
Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor- coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003) . E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachuieru.
Din 2003 locuieşte cu toată familia în Italia, continuând să scrie. Întreţine legături cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia. Participă la activităţile culturale ale acestuia. La 19 mai 2006 Institutul Român găzduieşte serata de lanse a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo. A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică în adresa politicii comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
Actualmente este în lucru la EDITURA UNIVERSITĂŢII DE VEST , Timişoara volumul de poeme în limba italiană Din puşcăriile paradisului/ Dalle carceri del paradiso, îngrijit şi tradus de Viorica Bălteanu şi prefaţat de criticul litarar Adrian Dinu Rachieru. Are pregătite pentru tipar alte două cărţi: Motivul oglinzii (poeme) şi Puzzle sau de ce copacii sunt galbeni (roman).
PORTRET – IURIE BOJONCĂ
VITA BREVIS.....
Născut la 28 august 1961 în satul Antoneşti – Stefan Vodă, absolvă şcoala medie în 1978. Studiază la facultatea de Filologie a Universităţii pedagogice „Ion Crerangă” din Chişinău (1979-1983).
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la şcoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită.
O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998). Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor - coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003).
In prezent, locuieşte cu toată familia în Italia, nu departe de Veneţia, lângă Râul Zero şi plopul fără soţ.
Acesta este titlul cărţii apărute la Timişoara în iunie 2007,Editura AUGUSTA.
E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachieru.
La 19 mai 2006 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia găzduieşte serata de lansare a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo.
A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică la adresa actualei politici comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
In prezent colaborează cu traducătoarea timişoreană Viorica Bălteanu în vederea publicării în limba italiană a volumului de poezii Mesaggi dalle prigioni del Paradiso.
ARS LONGA..............
“Un tânăr poet îl întrebase odata pe Rilke, indecis fiind dacă să-şi dedice viata ori nu poeziei. Marele poet i-a răspuns printr-o mică carte celebră, sfătuindu-l să scrie numai dacă nu poate trăi altfel… Acest cel mai infailibil criteriu l-a intuit şi Iurie Bojoncă : <<nu se cunoaşte din ce considerente/ am inceput sa scriu poezie/ aşa cum aş respira/ ori aş privi >>
Titlul ultimei sale cărţi Râul Zero şi plopul fără soţ se revelează a fi o dublă ipostază a autorului. El vede la fereastra locuinţei sale actuale, in Veneto, un plop care-i “pozeaza” pe malul râului Zero. Este o concentrare emblematică în felul poetic a vieţii sale. Râul Zero se referă la viaţa lui de emigrat, pe când plopul are alte valenţe de ordin profund emotiv. Plopul şi poetul au fiecare din ei ”fabricele“ lor. Unuia natura, care nu face vesuri, îi dă puful, frunze si seminţe, pe când poetul are o maşină de scris şi o altă maşină de plâns. Diferenţa între ei este esenţială. Şi totuşi într-o zi de toamnă, cu un soare rotund şi frumos, poetul contemplă iarăşi plopul căci în el trăiesc “flori de aur” ale unui cântec sfânt: « Pe lîngă plopii fără soţ... » Marele Eminescu este mereu prezent în Iurie care-şi iubeşte şi onorează maestrul prin câte ceva fugar şi aluziv la opera Poetului. Prin suflul ei etern ea dă o nobleţe şi sporeşte farmecul scrierilor lui Iurie Bojoncă. “
(Svetlana Paleologu-Matta, Elveţia, din prefata la Râul Zero şi plopul fără soţ, Timisoara, 2007)
“Iurie Bojoncă, înarmat cu toate strategiile postmodernismului scrie poeme în care textualizează însuşi actul scrisului, surprinzând întreaga aventură a acestuia cu fluidul dicteului, sincope, frământări,devieri de la curs etc. Sunt, fireşte, poeme non-stop, care pornesc din ele însele, ca firul de mătase din corpul viermelui. “
(Mihai Cimpoi, din prefaţa la Mesaje din ocnele paradisului, Timişoara, 2003)
“Poet interesant, bine aşezat într-o formulă lirică, încă ignorat acasă, Iurie Bojoncă va fi – cutezăm o
profeţie – un nume important al liricii basarabene. “
Adrian Dinu Rachieru
“Pentru că arta şi poezia îl depăşesc pe om. Ele depăşesc viaţa lui fiind eterne, atemporale. Ele sunt prea mari, prea grele şi prea lungi…Dar spun adevarul. De aceea poezia nu moare niciodată…
Iurie Bojoncă ştie acest lucru şi deaceea îl sărbătoreşte pe Eminescu într-un mod foarte frumos şi original : prin două înfloriri. În ianuarie, când s-a născut Eminescu, casa lui în preajma Veneţiei e plină de vase cu ramuri de flori de calicantus, în toate odăile…Iar vara , teiul “sfânt” atât de iubit de poet, cu inflorescenţa lui delicată şi “de aur” vesteşte moartea Poetului. Dar Poetul nu a murit, căci trăieşte ca un “mit”, aşa cum el voia să se vadă pe sine. “
Svetlana Paleologu -Matta, Elvetia
EX LIBRIS MEIS
*
De vină-i motivul oglinzii
În ochiul meu şi-a făcut cerul un mic depozit,
a aruncat luna prăfuită de aur într-un ungher,
a împrăştiat şi o mână de stele la întâmplare,
apoi a lăsat să fie o noapte adâncă,
probabil se pregătea un spectacol
cu multă,cu multă,
dar multă iubire
şi ca să nu rămână în urmă
pământul mişcător cum este
şi-a ocupat şi el un mic spaţiu
în aulele ochiului meu
şi când a început a aduce
tot felul de lucruri
nu mai ştiam unde să le pun
îmi clădea în ochi metropole
pline ca de râie de oameni perfizi
ce ştiu la perfecţie arta militară
şi nu sunt în stare să iubească o femeie,
mi-a adus tot felul de lucruri sofisticate
şi tot ce a crezut el mai important.(...)
*
(...)Moş Crăciun ajunge la casa de bătrâni
copiii sunt duşi la casa de copii
părinţii – la casa de părinţi
poezia e dusă şi ea la casa de poezii
iar poetul să ştiţi dacă vreţi
a fost dus la casa cea de poeţi
şi nu ştiu cum s-a întâmplat
că nimeni n-a mai rămas
la casa cea adevărată
la casa cui ne are
acolo azi trăiesc numai păsările cerului
florile din faţa casei sunt în paza albinelor
şi probabil este atât de bine
dar cine să se bucure
de toate acestea
cine ?
*
(…) atunci când vorbeşti cu mine
şi mă tulburi până în adâncuri,
anume atunci eu cred în faptul
că respiraţia ta înseamnă mai întâi spirit
odată ce buzele tale dau cuvintelor
forme rotunde,uşoare şi dulci
similare cu cele ale coapselor şi ale sânilor tăi,
ale văilor şi ale dealurilor noastre
care niciodată nu placa prin străini
aşa cum am făcut noi,
buzele tale sunt un poem în sine
sunt două rime mereu fremătânde
ca două valuri de mare
ce sper să-mi aducă cu o singură şoaptă
o fericire nemuritoare.
(Râul Zero şi plopul fără soţ)
*
Nu mai este nici un anotimp
nu este nici vârstă umană
şi nici un fel de oricare altă vârstă
nu sunt case
oamenii trăiesc în cuvinte
nu este pâine
fiindcă în anul acesta
în loc de spice
au crescut cuvinte
în timpul apropiat
nu va fi apă de băut
va fi numai apă sărată
şi noi mai departe
vom trăi într-o lacrimă
tu vei fi întemniţat într-o floare
şi cine va fi pe atunci albină ?
cine va face polenizare ?
cine va aduna nectarul ?
cine oare ?
Casa va fi un cuvânt
pajiştea va fi un vers
satul - o strofă
şi ţara - poem
dar unde va fi poetul ? (…)
(Poem din cartea Motivul oglinzii , in curs de pregatire)
*
“........Camera în care scriu nu are zi şi nu are noapte odată ce am spus-o că nu are timp. Adică ferestrele ei sunt butaforice, sunt puse aşa ca să nu ne suspecteze vecinii că am locui într-o casă plină de taine. Şi mai ales să nu afle că am scos timpul din funcţia lui. Ne vor denunTa cât ai clipi din ochi. Patul este real, fiindcă eu sunt viu şi dorm când obosesc. Masa e tot reală odată ce scriu pe ea. Toate celelalte sunt reale: computerul, ventilatorul, lampa de masă, hârtia imaculată, icoana din colţul de sus, pusă în partea de răsărit. STOP. Nimic despre icoană. Nici un fel de intertextualitate la tema credinţei. Nici chiar una aluzivă. Să-l lăsăm pe Dumnezeu în pace cu opera lui şi să revenim la scriitura noastra.
Oare chiar e posibil ca romanul să fie cu un singur personaj imaginar şi încă de sex feminin. Nu sunt nici misogin şi nici nu împărtăşesc mişcările masculiste, dar Inspiraţia este o femeie, poate chiar cea mai frumoasă femeie din câte au fost vreodată pe acest pământ. Dacă apare la orizont femeia, deja se apropie primejdia, intriga, discordia, marea iubire şi, de ce nu, în cele din urmă, trădarea. Şi dacă Inspiraţia va trebui să fie femeie, atunci Naratorul, adică eu, voi fi obligat să fiu bărbat. Voi face dragoste cu Inspiraţia şi vom fi fericiţi atât timp cât voi scrie. Din moment ce voi abandona scrisul, ea mă va trăda şi va pleca la altul. Voi pleca şi eu la altă femeie care se cheamă Singurătatea. Va trebui să vorbesc doar cu oglinda. Apoi va veni un alt accident. Acum întradevăr e rândul inimii. Voi scrie o nouă carte care se va numi Motivul oglinzii. Acesta va fi cel de-al treilea accident al scrisului meu. Parcă se calmase zarva de afară. Personajele au făcut o listă care indica ordinea de intrare în camera mea de scris şi aşteptau liniştite. Deşi nu era timp real şi nici timp logic, nu funcţiona noţiunea de zi şi de noapte, mă trecu prin tot corpul un fel de oboseală bolnavă şi somnolentă. De cum voi adormi, Inspiratia va invita Singurătatea în camera mea şi aceste două femei vor face dragoste până dimineaţa care nu va veni niciodată din simplul motiv că am scos din funcţiune noţiunea de timp. “
( Despre accidentele scrisului)
” In ungherul de sus al odăii, în partea de răsărit, stă Crist răstignit şi din palamele bătute în cuie îi picură sângele cald. Scara lăsată mai jos, la picioare, e pusă acolo de două mii de ani. În gură îţi vine un gust de oţet, te strânge pe frunte o coroană de spini. Vorbeşti cu Pilat. Îi spui că eşti împărat, că te-ai născut şi ai venit pe lume ca să mărturiseşti despre adevăr şi el te întreabă ce este adevarul. Îl îndemni pe oştean să-ţi împlânte suliţa în piept. Toiagul de trestii îţi este aproape. Se întunecă cerul în miezul zilei şi se face noapte adâncă. Începe să plouă când Bacovia râde. În cavoul cald e atâta lumină şi freamătă viu florile cele de plumb. Levantul încearcă peste toate să vină. Şi vântul citeşte o carte deschisă. E greu să fii singur numai tu pe pământ. Un ram de măslin bate în geamuri şi tăcerea îl pofteşte în casă, fiindcă îi este urât să stea numai ea la masa de scris.”
( Scrisoare despre expresia în al nouălea cer)
Pagini îngrijite de Vladina Munteanu, Iaşi
Născut la 28 august 1961 în satul Antoneşti – Stefan Vodă. Absolvă şcoala medie în 1978. Studiază la facultatea de Filologie a Universităţii pedagogice „Ion Crerangă” din Chişinău (1979-1983). Odată cu diploma de calificare primeşte în dar de le respectiva instituţie şi romanul „Tac zacalealasi stali”, trad.din l.rusă „Aşa s-a călit oţelul” de N. Ostrovski. De o asemenea atenţie s-a bucurat toată promoţia acelui an.
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la scoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită în care elevii încă de pe atunci refuzau să ne înveţe limba, spunând nonşalant: „Zacem nam ătot ţaranschii iazâc?”, trad. Din l. rusă „De ce ne trebuie această limbă ţărănească?” Preferă să-şi satisfacă serviciul militar în armata sovietică de cât să vadă armata a 14-ea în fiecate zi pe străzile Tiraspolului. Din 1985 e în căutare de muncă la Chişinău. Este educator în căminele muncitoreşti ale uzinei de tractoare. Aderă la mişcarea de eliberare naţională în 1987. În campania electorală din 1988 e persoană de încredere a poetei Leonida Lari, când aceasta candidează şi învinge concurenţii săi, fiind aleasă în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice. O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales în mod democratic de către colectivul pedagogic în funcţe de director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998).
Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor- coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003) . E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachuieru.
Din 2003 locuieşte cu toată familia în Italia, continuând să scrie. Întreţine legături cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia. Participă la activităţile culturale ale acestuia. La 19 mai 2006 Institutul Român găzduieşte serata de lanse a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo. A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică în adresa politicii comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
Actualmente este în lucru la EDITURA UNIVERSITĂŢII DE VEST , Timişoara volumul de poeme în limba italiană Din puşcăriile paradisului/ Dalle carceri del paradiso, îngrijit şi tradus de Viorica Bălteanu şi prefaţat de criticul litarar Adrian Dinu Rachieru. Are pregătite pentru tipar alte două cărţi: Motivul oglinzii (poeme) şi Puzzle sau de ce copacii sunt galbeni (roman).
Născut la 28 august 1961 în satul Antoneşti – Stefan Vodă, absolvă şcoala medie în 1978. Studiază la facultatea de Filologie a Universităţii pedagogice „Ion Crerangă” din Chişinău (1979-1983).
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la şcoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită.
O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998). Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor - coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003).
In prezent, locuieşte cu toată familia în Italia, nu departe de Veneţia, lângă Râul Zero şi plopul fără soţ.
Acesta este titlul cărţii apărute la Timişoara în iunie 2007,Editura AUGUSTA.
E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachieru.
La 19 mai 2006 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia găzduieşte serata de lansare a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo.
A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică la adresa actualei politici comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
In prezent colaborează cu traducătoarea timişoreană Viorica Bălteanu în vederea publicării în limba italiană a volumului de poezii Mesaggi dalle prigioni del Paradiso.
“Un tânăr poet îl întrebase odata pe Rilke, indecis fiind dacă să-şi dedice viata ori nu poeziei. Marele poet i-a răspuns printr-o mică carte celebră, sfătuindu-l să scrie numai dacă nu poate trăi altfel… Acest cel mai infailibil criteriu l-a intuit şi Iurie Bojoncă : <<nu se cunoaşte din ce considerente/ am inceput sa scriu poezie/ aşa cum aş respira/ ori aş privi >>
Titlul ultimei sale cărţi Râul Zero şi plopul fără soţ se revelează a fi o dublă ipostază a autorului. El vede la fereastra locuinţei sale actuale, in Veneto, un plop care-i “pozeaza” pe malul râului Zero. Este o concentrare emblematică în felul poetic a vieţii sale. Râul Zero se referă la viaţa lui de emigrat, pe când plopul are alte valenţe de ordin profund emotiv. Plopul şi poetul au fiecare din ei ”fabricele“ lor. Unuia natura, care nu face vesuri, îi dă puful, frunze si seminţe, pe când poetul are o maşină de scris şi o altă maşină de plâns. Diferenţa între ei este esenţială. Şi totuşi într-o zi de toamnă, cu un soare rotund şi frumos, poetul contemplă iarăşi plopul căci în el trăiesc “flori de aur” ale unui cântec sfânt: « Pe lîngă plopii fără soţ... » Marele Eminescu este mereu prezent în Iurie care-şi iubeşte şi onorează maestrul prin câte ceva fugar şi aluziv la opera Poetului. Prin suflul ei etern ea dă o nobleţe şi sporeşte farmecul scrierilor lui Iurie Bojoncă. “
(Svetlana Paleologu-Matta, Elveţia, din prefata la Râul Zero şi plopul fără soţ, Timisoara, 2007)
“Iurie Bojoncă, înarmat cu toate strategiile postmodernismului scrie poeme în care textualizează însuşi actul scrisului, surprinzând întreaga aventură a acestuia cu fluidul dicteului, sincope, frământări,devieri de la curs etc. Sunt, fireşte, poeme non-stop, care pornesc din ele însele, ca firul de mătase din corpul viermelui. “
(Mihai Cimpoi, din prefaţa la Mesaje din ocnele paradisului, Timişoara, 2003)
“Poet interesant, bine aşezat într-o formulă lirică, încă ignorat acasă, Iurie Bojoncă va fi – cutezăm o
profeţie – un nume important al liricii basarabene. “
Adrian Dinu Rachieru
“Pentru că arta şi poezia îl depăşesc pe om. Ele depăşesc viaţa lui fiind eterne, atemporale. Ele sunt prea mari, prea grele şi prea lungi…Dar spun adevarul. De aceea poezia nu moare niciodată…
Iurie Bojoncă ştie acest lucru şi deaceea îl sărbătoreşte pe Eminescu într-un mod foarte frumos şi original : prin două înfloriri. În ianuarie, când s-a născut Eminescu, casa lui în preajma Veneţiei e plină de vase cu ramuri de flori de calicantus, în toate odăile…Iar vara , teiul “sfânt” atât de iubit de poet, cu inflorescenţa lui delicată şi “de aur” vesteşte moartea Poetului. Dar Poetul nu a murit, căci trăieşte ca un “mit”, aşa cum el voia să se vadă pe sine. “
Svetlana Paleologu -Matta, Elvetia
De vină-i motivul oglinzii
În ochiul meu şi-a făcut cerul un mic depozit,
a aruncat luna prăfuită de aur într-un ungher,
a împrăştiat şi o mână de stele la întâmplare,
apoi a lăsat să fie o noapte adâncă,
probabil se pregătea un spectacol
cu multă,cu multă,
dar multă iubire
şi ca să nu rămână în urmă
pământul mişcător cum este
şi-a ocupat şi el un mic spaţiu
în aulele ochiului meu
şi când a început a aduce
tot felul de lucruri
nu mai ştiam unde să le pun
îmi clădea în ochi metropole
pline ca de râie de oameni perfizi
ce ştiu la perfecţie arta militară
şi nu sunt în stare să iubească o femeie,
mi-a adus tot felul de lucruri sofisticate
şi tot ce a crezut el mai important.(...)
*
(...)Moş Crăciun ajunge la casa de bătrâni
copiii sunt duşi la casa de copii
părinţii – la casa de părinţi
poezia e dusă şi ea la casa de poezii
iar poetul să ştiţi dacă vreţi
a fost dus la casa cea de poeţi
şi nu ştiu cum s-a întâmplat
că nimeni n-a mai rămas
la casa cea adevărată
la casa cui ne are
acolo azi trăiesc numai păsările cerului
florile din faţa casei sunt în paza albinelor
şi probabil este atât de bine
dar cine să se bucure
de toate acestea
cine ?
*
(…) atunci când vorbeşti cu mine
şi mă tulburi până în adâncuri,
anume atunci eu cred în faptul
că respiraţia ta înseamnă mai întâi spirit
odată ce buzele tale dau cuvintelor
forme rotunde,uşoare şi dulci
similare cu cele ale coapselor şi ale sânilor tăi,
ale văilor şi ale dealurilor noastre
care niciodată nu placa prin străini
aşa cum am făcut noi,
buzele tale sunt un poem în sine
sunt două rime mereu fremătânde
ca două valuri de mare
ce sper să-mi aducă cu o singură şoaptă
o fericire nemuritoare.
(Râul Zero şi plopul fără soţ)
*
Nu mai este nici un anotimp
nu este nici vârstă umană
şi nici un fel de oricare altă vârstă
nu sunt case
oamenii trăiesc în cuvinte
nu este pâine
fiindcă în anul acesta
în loc de spice
au crescut cuvinte
în timpul apropiat
nu va fi apă de băut
va fi numai apă sărată
şi noi mai departe
vom trăi într-o lacrimă
tu vei fi întemniţat într-o floare
şi cine va fi pe atunci albină ?
cine va face polenizare ?
cine va aduna nectarul ?
cine oare ?
Casa va fi un cuvânt
pajiştea va fi un vers
satul - o strofă
şi ţara - poem
dar unde va fi poetul ? (…)
(Poem din cartea Motivul oglinzii , in curs de pregatire)
*
“........Camera în care scriu nu are zi şi nu are noapte odată ce am spus-o că nu are timp. Adică ferestrele ei sunt butaforice, sunt puse aşa ca să nu ne suspecteze vecinii că am locui într-o casă plină de taine. Şi mai ales să nu afle că am scos timpul din funcţia lui. Ne vor denunTa cât ai clipi din ochi. Patul este real, fiindcă eu sunt viu şi dorm când obosesc. Masa e tot reală odată ce scriu pe ea. Toate celelalte sunt reale: computerul, ventilatorul, lampa de masă, hârtia imaculată, icoana din colţul de sus, pusă în partea de răsărit. STOP. Nimic despre icoană. Nici un fel de intertextualitate la tema credinţei. Nici chiar una aluzivă. Să-l lăsăm pe Dumnezeu în pace cu opera lui şi să revenim la scriitura noastra.
Oare chiar e posibil ca romanul să fie cu un singur personaj imaginar şi încă de sex feminin. Nu sunt nici misogin şi nici nu împărtăşesc mişcările masculiste, dar Inspiraţia este o femeie, poate chiar cea mai frumoasă femeie din câte au fost vreodată pe acest pământ. Dacă apare la orizont femeia, deja se apropie primejdia, intriga, discordia, marea iubire şi, de ce nu, în cele din urmă, trădarea. Şi dacă Inspiraţia va trebui să fie femeie, atunci Naratorul, adică eu, voi fi obligat să fiu bărbat. Voi face dragoste cu Inspiraţia şi vom fi fericiţi atât timp cât voi scrie. Din moment ce voi abandona scrisul, ea mă va trăda şi va pleca la altul. Voi pleca şi eu la altă femeie care se cheamă Singurătatea. Va trebui să vorbesc doar cu oglinda. Apoi va veni un alt accident. Acum întradevăr e rândul inimii. Voi scrie o nouă carte care se va numi Motivul oglinzii. Acesta va fi cel de-al treilea accident al scrisului meu. Parcă se calmase zarva de afară. Personajele au făcut o listă care indica ordinea de intrare în camera mea de scris şi aşteptau liniştite. Deşi nu era timp real şi nici timp logic, nu funcţiona noţiunea de zi şi de noapte, mă trecu prin tot corpul un fel de oboseală bolnavă şi somnolentă. De cum voi adormi, Inspiratia va invita Singurătatea în camera mea şi aceste două femei vor face dragoste până dimineaţa care nu va veni niciodată din simplul motiv că am scos din funcţiune noţiunea de timp. “
( Despre accidentele scrisului)
” In ungherul de sus al odăii, în partea de răsărit, stă Crist răstignit şi din palamele bătute în cuie îi picură sângele cald. Scara lăsată mai jos, la picioare, e pusă acolo de două mii de ani. În gură îţi vine un gust de oţet, te strânge pe frunte o coroană de spini. Vorbeşti cu Pilat. Îi spui că eşti împărat, că te-ai născut şi ai venit pe lume ca să mărturiseşti despre adevăr şi el te întreabă ce este adevarul. Îl îndemni pe oştean să-ţi împlânte suliţa în piept. Toiagul de trestii îţi este aproape. Se întunecă cerul în miezul zilei şi se face noapte adâncă. Începe să plouă când Bacovia râde. În cavoul cald e atâta lumină şi freamătă viu florile cele de plumb. Levantul încearcă peste toate să vină. Şi vântul citeşte o carte deschisă. E greu să fii singur numai tu pe pământ. Un ram de măslin bate în geamuri şi tăcerea îl pofteşte în casă, fiindcă îi este urât să stea numai ea la masa de scris.”
( Scrisoare despre expresia în al nouălea cer)
Pagini îngrijite de Vladina Munteanu, Iaşi
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la scoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită în care elevii încă de pe atunci refuzau să ne înveţe limba, spunând nonşalant: „Zacem nam ătot ţaranschii iazâc?”, trad. Din l. rusă „De ce ne trebuie această limbă ţărănească?” Preferă să-şi satisfacă serviciul militar în armata sovietică de cât să vadă armata a 14-ea în fiecate zi pe străzile Tiraspolului. Din 1985 e în căutare de muncă la Chişinău. Este educator în căminele muncitoreşti ale uzinei de tractoare. Aderă la mişcarea de eliberare naţională în 1987. În campania electorală din 1988 e persoană de încredere a poetei Leonida Lari, când aceasta candidează şi învinge concurenţii săi, fiind aleasă în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice. O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales în mod democratic de către colectivul pedagogic în funcţe de director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998).
Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor- coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003) . E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachuieru.
Din 2003 locuieşte cu toată familia în Italia, continuând să scrie. Întreţine legături cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia. Participă la activităţile culturale ale acestuia. La 19 mai 2006 Institutul Român găzduieşte serata de lanse a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo. A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică în adresa politicii comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
Actualmente este în lucru la EDITURA UNIVERSITĂŢII DE VEST , Timişoara volumul de poeme în limba italiană Din puşcăriile paradisului/ Dalle carceri del paradiso, îngrijit şi tradus de Viorica Bălteanu şi prefaţat de criticul litarar Adrian Dinu Rachieru. Are pregătite pentru tipar alte două cărţi: Motivul oglinzii (poeme) şi Puzzle sau de ce copacii sunt galbeni (roman).
PORTRET – IURIE BOJONCĂ
VITA BREVIS.....
Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la şcoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oţelului” a început odată cu predarea limbii „moldoveneşti” într-o şcoală rusă de elită.
O a doua armată, una pedagogică, o face la Băcioi – Ialoveni (1986-1998), fiind pe post de instructor de militărie în scoala medie, apoi profesor de limbă şi literatură română şi director educativ. E redactor-adjunct la ziarul raional „Baştina” din Ialoveni (1990-1991), fiind apoi ales director al şcolii medii generale din Băcioi (1992-1998). Activează ca profesor de limbă şi literatură română la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” unde este şi redactor - coordonator al revistei de la acestă instituţie (1998-2003).
In prezent, locuieşte cu toată familia în Italia, nu departe de Veneţia, lângă Râul Zero şi plopul fără soţ.
Acesta este titlul cărţii apărute la Timişoara în iunie 2007,Editura AUGUSTA.
E membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Debutează în culegerea Sapte tineri poeţi (1989) cu grupajul Cer cuvântul. După care a mai publicat Peştera mâglei (1996), Chişinău. Teama de scris (2002) şi Mesaje din ocnele paradisului (2003) văd lumina tiparului la Editura AUGUSTA din Timişoara cu o binevoitoare contribuţie a criticului literar Adrian Dinu Rachieru.
La 19 mai 2006 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia găzduieşte serata de lansare a volumelor de poezie Teama de scris şi Mesaje din ocnele paradisului cu participarea criticului literar Adrian Dinu Rachieru şi a poetei italiene Anna Lombardo.
A scris în Italia şi a editat la Timişoara un ciclu de scrisori şi poeme întitulat Râul Zero şi plopul fără soţ. Cartea respectivă este marcată de amprenta exodului basarabean şi constituie o replică la adresa actualei politici comuniste de la Chişinău care a catalizat procesul de emigraţie în masă a populaţiei din Republica Moldova. Pe parcursul ultimilor doi ani întreţine o corespondenţă interesantă şi fructuoasă cu eminescologul Svetlana Paleologu-Matta stabilită în Elveţia.
In prezent colaborează cu traducătoarea timişoreană Viorica Bălteanu în vederea publicării în limba italiană a volumului de poezii Mesaggi dalle prigioni del Paradiso.
ARS LONGA..............
Titlul ultimei sale cărţi Râul Zero şi plopul fără soţ se revelează a fi o dublă ipostază a autorului. El vede la fereastra locuinţei sale actuale, in Veneto, un plop care-i “pozeaza” pe malul râului Zero. Este o concentrare emblematică în felul poetic a vieţii sale. Râul Zero se referă la viaţa lui de emigrat, pe când plopul are alte valenţe de ordin profund emotiv. Plopul şi poetul au fiecare din ei ”fabricele“ lor. Unuia natura, care nu face vesuri, îi dă puful, frunze si seminţe, pe când poetul are o maşină de scris şi o altă maşină de plâns. Diferenţa între ei este esenţială. Şi totuşi într-o zi de toamnă, cu un soare rotund şi frumos, poetul contemplă iarăşi plopul căci în el trăiesc “flori de aur” ale unui cântec sfânt: « Pe lîngă plopii fără soţ... » Marele Eminescu este mereu prezent în Iurie care-şi iubeşte şi onorează maestrul prin câte ceva fugar şi aluziv la opera Poetului. Prin suflul ei etern ea dă o nobleţe şi sporeşte farmecul scrierilor lui Iurie Bojoncă. “
(Svetlana Paleologu-Matta, Elveţia, din prefata la Râul Zero şi plopul fără soţ, Timisoara, 2007)
“Iurie Bojoncă, înarmat cu toate strategiile postmodernismului scrie poeme în care textualizează însuşi actul scrisului, surprinzând întreaga aventură a acestuia cu fluidul dicteului, sincope, frământări,devieri de la curs etc. Sunt, fireşte, poeme non-stop, care pornesc din ele însele, ca firul de mătase din corpul viermelui. “
(Mihai Cimpoi, din prefaţa la Mesaje din ocnele paradisului, Timişoara, 2003)
“Poet interesant, bine aşezat într-o formulă lirică, încă ignorat acasă, Iurie Bojoncă va fi – cutezăm o
profeţie – un nume important al liricii basarabene. “
Adrian Dinu Rachieru
“Pentru că arta şi poezia îl depăşesc pe om. Ele depăşesc viaţa lui fiind eterne, atemporale. Ele sunt prea mari, prea grele şi prea lungi…Dar spun adevarul. De aceea poezia nu moare niciodată…
Iurie Bojoncă ştie acest lucru şi deaceea îl sărbătoreşte pe Eminescu într-un mod foarte frumos şi original : prin două înfloriri. În ianuarie, când s-a născut Eminescu, casa lui în preajma Veneţiei e plină de vase cu ramuri de flori de calicantus, în toate odăile…Iar vara , teiul “sfânt” atât de iubit de poet, cu inflorescenţa lui delicată şi “de aur” vesteşte moartea Poetului. Dar Poetul nu a murit, căci trăieşte ca un “mit”, aşa cum el voia să se vadă pe sine. “
Svetlana Paleologu -Matta, Elvetia
EX LIBRIS MEIS
*De vină-i motivul oglinzii
În ochiul meu şi-a făcut cerul un mic depozit,
a aruncat luna prăfuită de aur într-un ungher,
a împrăştiat şi o mână de stele la întâmplare,
apoi a lăsat să fie o noapte adâncă,
probabil se pregătea un spectacol
cu multă,cu multă,
dar multă iubire
şi ca să nu rămână în urmă
pământul mişcător cum este
şi-a ocupat şi el un mic spaţiu
în aulele ochiului meu
şi când a început a aduce
tot felul de lucruri
nu mai ştiam unde să le pun
îmi clădea în ochi metropole
pline ca de râie de oameni perfizi
ce ştiu la perfecţie arta militară
şi nu sunt în stare să iubească o femeie,
mi-a adus tot felul de lucruri sofisticate
şi tot ce a crezut el mai important.(...)
*
(...)Moş Crăciun ajunge la casa de bătrâni
copiii sunt duşi la casa de copii
părinţii – la casa de părinţi
poezia e dusă şi ea la casa de poezii
iar poetul să ştiţi dacă vreţi
a fost dus la casa cea de poeţi
şi nu ştiu cum s-a întâmplat
că nimeni n-a mai rămas
la casa cea adevărată
la casa cui ne are
acolo azi trăiesc numai păsările cerului
florile din faţa casei sunt în paza albinelor
şi probabil este atât de bine
dar cine să se bucure
de toate acestea
cine ?
*
(…) atunci când vorbeşti cu mine
şi mă tulburi până în adâncuri,
anume atunci eu cred în faptul
că respiraţia ta înseamnă mai întâi spirit
odată ce buzele tale dau cuvintelor
forme rotunde,uşoare şi dulci
similare cu cele ale coapselor şi ale sânilor tăi,
ale văilor şi ale dealurilor noastre
care niciodată nu placa prin străini
aşa cum am făcut noi,
buzele tale sunt un poem în sine
sunt două rime mereu fremătânde
ca două valuri de mare
ce sper să-mi aducă cu o singură şoaptă
o fericire nemuritoare.
(Râul Zero şi plopul fără soţ)
*
Nu mai este nici un anotimp
nu este nici vârstă umană
şi nici un fel de oricare altă vârstă
nu sunt case
oamenii trăiesc în cuvinte
nu este pâine
fiindcă în anul acesta
în loc de spice
au crescut cuvinte
în timpul apropiat
nu va fi apă de băut
va fi numai apă sărată
şi noi mai departe
vom trăi într-o lacrimă
tu vei fi întemniţat într-o floare
şi cine va fi pe atunci albină ?
cine va face polenizare ?
cine va aduna nectarul ?
cine oare ?
Casa va fi un cuvânt
pajiştea va fi un vers
satul - o strofă
şi ţara - poem
dar unde va fi poetul ? (…)
(Poem din cartea Motivul oglinzii , in curs de pregatire)
*
“........Camera în care scriu nu are zi şi nu are noapte odată ce am spus-o că nu are timp. Adică ferestrele ei sunt butaforice, sunt puse aşa ca să nu ne suspecteze vecinii că am locui într-o casă plină de taine. Şi mai ales să nu afle că am scos timpul din funcţia lui. Ne vor denunTa cât ai clipi din ochi. Patul este real, fiindcă eu sunt viu şi dorm când obosesc. Masa e tot reală odată ce scriu pe ea. Toate celelalte sunt reale: computerul, ventilatorul, lampa de masă, hârtia imaculată, icoana din colţul de sus, pusă în partea de răsărit. STOP. Nimic despre icoană. Nici un fel de intertextualitate la tema credinţei. Nici chiar una aluzivă. Să-l lăsăm pe Dumnezeu în pace cu opera lui şi să revenim la scriitura noastra.
Oare chiar e posibil ca romanul să fie cu un singur personaj imaginar şi încă de sex feminin. Nu sunt nici misogin şi nici nu împărtăşesc mişcările masculiste, dar Inspiraţia este o femeie, poate chiar cea mai frumoasă femeie din câte au fost vreodată pe acest pământ. Dacă apare la orizont femeia, deja se apropie primejdia, intriga, discordia, marea iubire şi, de ce nu, în cele din urmă, trădarea. Şi dacă Inspiraţia va trebui să fie femeie, atunci Naratorul, adică eu, voi fi obligat să fiu bărbat. Voi face dragoste cu Inspiraţia şi vom fi fericiţi atât timp cât voi scrie. Din moment ce voi abandona scrisul, ea mă va trăda şi va pleca la altul. Voi pleca şi eu la altă femeie care se cheamă Singurătatea. Va trebui să vorbesc doar cu oglinda. Apoi va veni un alt accident. Acum întradevăr e rândul inimii. Voi scrie o nouă carte care se va numi Motivul oglinzii. Acesta va fi cel de-al treilea accident al scrisului meu. Parcă se calmase zarva de afară. Personajele au făcut o listă care indica ordinea de intrare în camera mea de scris şi aşteptau liniştite. Deşi nu era timp real şi nici timp logic, nu funcţiona noţiunea de zi şi de noapte, mă trecu prin tot corpul un fel de oboseală bolnavă şi somnolentă. De cum voi adormi, Inspiratia va invita Singurătatea în camera mea şi aceste două femei vor face dragoste până dimineaţa care nu va veni niciodată din simplul motiv că am scos din funcţiune noţiunea de timp. “
( Despre accidentele scrisului)
” In ungherul de sus al odăii, în partea de răsărit, stă Crist răstignit şi din palamele bătute în cuie îi picură sângele cald. Scara lăsată mai jos, la picioare, e pusă acolo de două mii de ani. În gură îţi vine un gust de oţet, te strânge pe frunte o coroană de spini. Vorbeşti cu Pilat. Îi spui că eşti împărat, că te-ai născut şi ai venit pe lume ca să mărturiseşti despre adevăr şi el te întreabă ce este adevarul. Îl îndemni pe oştean să-ţi împlânte suliţa în piept. Toiagul de trestii îţi este aproape. Se întunecă cerul în miezul zilei şi se face noapte adâncă. Începe să plouă când Bacovia râde. În cavoul cald e atâta lumină şi freamătă viu florile cele de plumb. Levantul încearcă peste toate să vină. Şi vântul citeşte o carte deschisă. E greu să fii singur numai tu pe pământ. Un ram de măslin bate în geamuri şi tăcerea îl pofteşte în casă, fiindcă îi este urât să stea numai ea la masa de scris.”
( Scrisoare despre expresia în al nouălea cer)
Pagini îngrijite de Vladina Munteanu, Iaşi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu